Din dragoste-L slujim oare pe Domnul?
Autor: Puiu Chibici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Iasmiina in 19/05/2024
Din dragoste-L slujim oare pe Domnul?
Se pune-acum o întrebare
Suntem de El noi însetați ca pomul?
Care la vreme își aduce rodul?
Sau doar fugim de o mânie viitoare?

Suntem doriți de-a Lui Împărăție?
De vocea Sa mângâietoare?
De-a fi cu El mereu în părtășie?
De pâine Sfântă și de apă vie... ?
Sau doar fugim de o mânie viitoare... ?

Ne este inima de cer atrasă?
Dorind prin Duhul Sfânt să zboare?
Să fim cu-al nostru Mire sus la masă?
Să fim pentru vecii a Sa Mireasă?
Sau doar fugim de o mânie viitoare... ?

Venim oare cu drag și bucurie
De-atâta timp la adunare?
Ne arde dorul de măreața glie
Ca pe Enoh sau pe Ilie?
Sau doar fugim de o mânie viitoare... ?

Suntem noi sinceri lucrători în vie?
Cu trup și suflet în lucrare
Suntem oare a cerului solie?
Dorind plecarea către veșnicie?
Sau doar fugim de o mânie viitoare?

Chiar ne dorim noi untdelemnul?
Chiar suntem înțeleptele fecioare?
Chiar nu lăsăm să ne cuprindă somnul?
Și chiar Îl așteptăm pe Domnul?
Sau doar fugim de o mânie viitoare... ?

Să ne privim acuma în oglindă
Și să ne facem toți o cercetare!
Ne este dor de vocea-I blândă?
Ni-e inima de pâinea Sa flămândă?
Sau doar fugim de o mânie viitoare?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 292
Opțiuni