DORINTA APRIGA

Privesc spre cerul de azur,
Nori de ploaie îl încarcă.
Şi mă întreb, cât am să-îndur,
Câte valuri mă mai încearcă?
Lacrimi amarnic curgând,
Tot obrazul mi-l brăzdează.
O dorinţă stăruie-n gând,
Zi şi noapte, mă ţine trează.

Mi-e inima toată zdrobită,
Sufletul poartă aprig dor...
Şi-o gheară cu a sa copită,
Mă sfâşie, lovind cu spor.
Doamne, oare câte lacrimi,
Mai trebuie să vărs pe-obraz?
Câte suspine să stoarcă lacrimi,
Până mă scoţi din necaz?

Nu-mi vezi Doamne, suferinţa?
Nu-mi vezi chinul meu amar?
Măreşte-mi Doamne credinţa,
Să simt, că nu plâng în zadar.
Întinde Doamne a Ta mână,
Şi vindecă-mi rănile ce dor.
Nu-mi lăsa copiii să rămână,
Depărtaţi de al Tău popor.

M-a cuprins un dor de veşnicie.
Şi dorinţa aprigă să fie salvaţi
Ai mei copii, Fă Doamne să fie,
Cât mai curând, răscumpăraţi.
Îţi mulţumesc, că-mi vei răspunde,
Mult nu-l vei amâna, răspunsul,
La vremea hotărâtă va pătrunde
Bucuria, ce-mi va şterge plânsul.