Cartea sfântă!

Demult, demult o bunicuță
Trăia într-o mică colibuță
Si-avea un pui, un nepoțel
Ce îngrijea cu drag de el

Avea si-o Carte si-o iubea
Si zi de zi din ea citea
Era Scriptura ce-a fost mostenită,
De la bunica ei iubită

Împăturită, într-o năfrămioară
În tinda ei, ca o comoară
Si zi de zi din ea citea
Si Domnului îi mulțumea

Dar băiețelul începu s-o certe
Zicându-i că ea tot nu întelege
Să lase Cartea pentru altă dată
Că-i veche si e demodată

Îl duse ea afară la fântană
Si scoase apă cu-a ei mână
Luase cosul de nuiele
Si puse apă-n el să-l spele

Turna în cos iară, si iară
Dar toată apa se scurgea afară
Apoi, arată baietelului pe dat'
Cum apa cosul a spălat

Aşa si Cartea mea cea demodată
Mă învață, si ma spală totodată
Ea e oglinda ce din vesnicie
Ne-a fost lăsată pentru curație

Si văd în ficare dimineaţă
Pe Domnul, ce ne ține în viaţă
Si nu aş putea de ea a mă lipsii
Căci dragul meu, si tu o vei moştenii   Amin!