Mai treci, Doamne!

Mai treci, Doamne…
că s-a înnoptat în lume,
n-au mai avut iubirea pentru dimineață,
nici pentru amiaz‘...
l-au tot grăbit
făcându-l soare fără față.
Mai treci, că este pe-nserări,
și noaptea-i mai aproape;
în ea, popoarele poftele își scald‘
făcând-o“ zi de noapte“.
Mai treci…
că sunt mai mulți ca-n Erihon
orbii și nevăzătorii,
cei care-au transformat zilele-n nopți,
în faptele rușinii,
de te cuprind fiorii.
Mai treci…
că mâinile nu s-au uscat,
acelor care fură pâinea Țării,
și-au sărăcit familii cu copii
ce plâng de foame
pândindu-Te să li Te-arăți,
de undeva, din capul zării…
Mai treci…
că totul s-a furat, și țara e săracă,
și stema Țării din steag ni s-a luat,
poporul nu mai cântă vitejește c-altă dată…
Mai treci …
că plâng și-mi e târziu,
iar inima în min‘ se frânge,
și nu mai știu de-ai Tăi voinici;
în depărtări, iubita-mi pâine, țara,
o aud cum plânge... plânge.