Tu nu mă uiți
Autor: Valentin Ilisoi  |  Album: Domnul, Stanca mea  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ValyAndy2014 in 22/05/2024
Tu nu mă uiți aici în lume,
Deși sunt cel mai ne-nsemnat,
Mă știi și mă cunoști pe nume
Și știi cât sunt de vinovat,

Tu nu mă uiți în încercare
Ci-mi dai puteri ca să răzbat,
Și în durerea cea mai mare
Tu, numai tu m-ai vindecat!

Tu îmi știi toată osteneala
Și lupta ce am îndurat,
Iar când m-apasă oboseala
Tu-mi ești Prieten minunat!

Pribegi-mi pași de jos, din vale
De Tine toți sunt numărați
Când clipele grele de jale
Îmi lasă ochii 'nlăcrimați.

Toate le știi, căci ești Stăpânul
Ce zilnic mă veghezi din cer,
Tu îmi trasezi prin lume drumul
De-aceea eu în Tine sper

Când lupt, fără să am scăpare,
Când strig, să am un ajutor
Doar Tu Isus îmi dai salvare,
Si-Ți faci prezența printr-un nor.

Tu vii, Ți-așezi a Ta splendoare
Peste al tău rob ne-nsemnat,
Dar eu, cum să mă simt în stare
Să îți vorbesc, mare-Împărat?

Ce să-Ți răspund, când știu ce mare
E vina mea, iar Tu ești Sfânt?
De n-ar fi-a jertfei Împăcare,
Și n-ar fi fost un Legământ,

M-aș cufunda de tot în tină,
Și m-aș ascunde pentru veci,
De blândă Fața Ta divină
Căci Tu esti Viu, și Tu nu treci.

Căci nu-s decât un praf ce zboară,
O umbră care a trecut,
Un ceas tăcut, în prag de seară
Și ca un cântec neștiut.

Deși aceasta mi-este starea,
Deși nu sunt decât tăciun,
Doar Tu îmi dai răscumpărarea,
Căci Tu ești Doamne cel mai bun!

În Tine-mi caut adăpostul,
La Tine vreau să poposesc,
Și-oricât de mare ar fi costul,
Aș vrea să pot să îl plătesc,

Doar să Te am o veșnicie,
Doar să Te știu că ești al meu
Să cred în Tine cu tărie
Preabun și mare Dumnezeu!

Amin!





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 295
Opțiuni