Trenul veșniciei

În stația "Răpirea" mă îndrept cu pas grăbit,
Căci ceasul prevestește că timpul s-a sfârșit.
Și-alerg să urc în trenul ce duce în veșnicie
Spre casa mea din ceruri, cântând de bucurie.

Dar drumu-i plin de piedici, de câini cu chip de om,
Ce vor să-mi taie calea, cum ai tăia un pom...
Căci trenul veșniciei, cea fost și-n gara lor,
Plecase trist din gară c-un plâns șuierător.

Căci n-au vrut ei să urce când ușa s-a deschis,
Astfel ratându-și șansa de-a merge în Paradis.
Ei n-au știut că trenul oprit și-n gara lor,
Era de fapt Isus, divinul Salvator!

În stația "Răpirea" mă lupt s-ajung din greu
Cu trenul veșniciei să plec spre Tatăl meu,
Căci nu-s plăceri în lume cu care să compar
Mărețul har din cer, ce l-am primit în dar.

De aceea zi de zi, ce o primesc în dar,
Mă rog din nou să fiu umplut de Duhul iar,
Iar candela iubirii și farul de lumină,
Pân' la venirea Sa mă rog aprins să-l țină!

Căci duhuri furioase adesea năvălesc
Să-mi fure untdelemnul și-apoi să rătăcesc...
Dar eu mă încred în Domnul, ce mâna și-o întinde
Și-n candela mea iarăși El focul mi-l aprinde!

În trenul veșniciei alerg să urc și eu
Că-n stația finală m-așteaptă Tatăl meu,
Cu brațele deschise și dragoste în priviri
M-așteaptă sus în cerul plin de străluciri!

(23 mai 2024)