Pe drumul ce urca cu greu odată,
Un Fiu de Împărat... însângerat,
Vazut-a fost iubire-adevarată,
Și jertfa ce pe noi ea ne-a salvat.

Cu mersul plin de răni ce îi făcură,
Păgânii ce-l lovise ne-ncetat,
Iubea cu foc Isus... fără măsură,
Iubind... El de păcate ne-a iertat.

În ochii Săi sclipea o bunătate,
Curată ca și apa de izvor,
Și-atunci când judecat fără dreptate,
Împins era la moarte de sobor.

Tăcea cum tace lacrima durerii,
Zdrobit de suferința ce-o avea,
Supus sub crucea grea mereu tăcerii,
Pe Golgota desculț El doar urca.

Pe drumul ce-a lăsat o urmă sfântă,
Durerea își cânta cântarea ei,
Atunci când prigonit era de oameni,
Atunci când prigonit era de răi.

Lăsa în urmă slava minunată,
Să rabde suferința cea mai grea,
Să lase-o urmă albă-nsângerată,
S-ajungă cei ce vor în slava Sa.
Amin