E vremea biruinței, azi cerul se deschide,
E lupta mai aprinsă, dar totul va sfârși,
Cuvântul să culegem, și inimi ce-s rigide,
Să le deschidem iute, iubirea a primi.

E clipa îndurării, de cercetare plină,
Ce-i ațipit trezește, un glas ce-i auzit,
De după nori se-arată, o vreme mai senină,
Un timp acolo-n ceruri, ce-i doar cu răsărit.

Se-arată izbăvirea, e-atât ea de-aproape,
Se-arată frumusețea, ce veșnică va fi,
În ea nu poate nimeni, nimic a mai desparte,
Doar pacea, bucuria, iubirea va domni.

E vremea cea din urmă, apusul e pe ceruri,
Rămâne-n urmă ploaia, ce-aduse doar dureri,
Rămâne și furtuna, ce-a clătinat copacii,
Și teama-i absorbită, de minunate zări.

E la sfârșit trăirea, ce este-n alergare,
Spre Țara de lumină, spre locul cel de vis,
Mai este-o scurtă vreme, e plină de-ndurare,
Dar după ea ne-asteaptă, Isus... în Paradis.
Amin