Pot să vină valuri multe,
Teamă n-oi avea,
Știu... la cârma vieții mele,
E puterea Ta.
Pot să vină umbre care,
Pline-s de venin,
Văd lumină după ele,
Cea din loc divin.
Poate chiar și întristarea,
Ca să vina ea,
Duhul Tău mă-nviorează,
Pot înainta.
Am mereu o primăvară,
Și-n furtuna grea,
Ești mereu Tu lângă mine,
Nu mă tem de ea.
Pot să vină clipe grele,
Peste ele zbor,
Brațul Tău mereu mă-nalță,
Eu să nu cobor.
Peste apele întinse,
Mă conduce el,
Am în piept doar o dorință,
Cerul mi-e un țel.
Alergarea mi-e pe urma,
Tu ce ai lăsat,
Chiar de trec prin încercare,
Nu sunt tulburat.
Țin în mână poala sfântă,
Când îmi este greu,
Alipită mi-e privirea,
Doar la Dumnezeu.
Pot să vină ape-nalte,
Eu doar voi vâsli,
Dulce-i visul către ceruri,
Vreau a se-mplini.
Împlinirea să îmi fie,
Doar în loc ceresc,
Voi lupta cu-a Ta putere,
Căci eu te iubesc.
Amin