De ai ființa-ndurerată,
Să te încurajez aș vrea,
A fost și-a mea cândva... dar iată,
O vindecare ea primea.

De guști ades amărăciunea,
Aș vrea să știi... o știu și eu,
Dar m-a-ndulcit cuvântul care,
A fost lăsat de Dumnezeu.

De-ți este greu pe drum în viața,
Privește doar spre Dumnezeu,
Prin greul lui de după astre,
Priveam adeseori și eu.

Să nu-ți lași inima în vale,
Să se înece în necaz,
Prin văi o mână-ndurerată,
Ștergea mereu al meu obraz.

De-ți este plânsul așternutul,
Ce-n fata ta este întins,
Mi-e cunoscut și mie plânsul,
Dar eu de el n-am fost învins.

Încrede-te mai mult în Domnul,
El stă mereu la ușa ta,
Și pentru tine este mare,
Iubirea și-ndurarea Sa.

Să nu privești' napoi o clipă,
Doar cerul țintă tu să ai,
Căci te așteaptă veșnicia,
Ți-a pregătit un loc în Rai.

Sub harul care se revarsă,
Tu să rămâi aici mereu,
Ales ești suflete de Domnul,
Să fii azi tu un fiu al Său.
Amin