Îmi este dor de Tine, iubire-nlăcrimată,
Să stingi vreau focul care, în mine e aprins,
Ascultă-mi dezmierdarea, ce numele-ți rostește,
Cu buze îndulcite, de dragoste-s cuprins.

Mi-e albă noaptea lungă, un vânt de primăvară,
Îmi duce-a mea privire, spre-un loc ce este-un vis,
Mereu o dimineață, o am căci stau de strajă,
Iubire-nmireamată, ești tot ce mi-ai promis.

Îmi este dor de Tine, să-ți simt vreau duioșia,
Ce inima-mi alină, de răni o spala ea,
Balsam de vindecare, Îmi este-a Ta prezență,
Mi-e dor de ea Isuse, să mă-nconjoare-aș vrea.

Mi-e viața o suflare, mi-e uneori amară,
Mă duc doar la izvorul, ce-l are-al Tău cuvânt,
El este ca și mierea, culeasă-n primăvară,
Mă umple de putere, să pot mereu să-ți cânt.

Îmi este dor de Tine, ca florile ce-asteaptă,
Un soare să răsară, să poată înflori,
Ca firul cel de iarbă, dorit de-un strop de ploaie,
Pustiul când se-arată, El vrea a înverzi.

Mi-e drumul și cu-o vale, sădită-n ea e jalea,
Dar dorul meu de Tine, nu-l va cuprinde ea,
Chiar și prin vale-adâncă, te vreau mereu fierbinte,
Nu las sa-l stingă greul, chiar lupta de e grea.
Amin