Cântă inimă cântarea,
Să audă munții... marea,
Cânta dragostea aprinsă,
Să nu fii de rău învinsă.

Cântâ-n zori de zi mai tare,
Ca s-auda-ntreaga zare,
Nu tăcea tu nici sub stele,
Cânta chiar și-n vremuri grele.

Cântă și a ta durere,
O cântare-i mângâiere,
Nu tăcea în strâmtorarea,
Doar putere e-o cântare.

Este ea melodioasă,
Niciodată nu te lasă,
Să ai răni... nici suferință,
O cântare-i biruință.

Cântă și în strâmtorare,
Fii ca o privighetoare,
Să nu taci căci în tăcere,
Zace inima ce piere.

Să nu taci nici în furtună,
O cântare-i vreme bună,
Ea atinge răsăritul,
Ea grăbește infinitul.

Cântă-n zilele-ncercate,
Cântecul te va desparte,
De necaz și suferința,
O cântare e credință.

Cântă când durerea-i mare,
Îți aduce alinare,
Vindecare-ți poate-aduce,
Și lumină la răscruce.

Nu tăcea... să cânți mai tare,
Izbăvirea va apare,
Să nu taci... deschide gura,
Ca să fugă teama... ura.

Lasa-n ea numai iubirea,
Ce aduce fericirea,
Cântă inimă și iartă,
Aripi sfinte-n zbor te poartă.

Vei ajunge tu îndată,
Lângă Cel care doar iartă,
Așteptată eși întruna,
Cântă să primești cununa.

Ca un sunet de vioară,
Auzit în primăvară,
Să ai graiu-n alergare,
Către răsărit de soare.
Amin