De-ți este grea cărarea vieții,
Cu lacrimi de suspini adânc,
Să nu privești la om vre-odată,
Privește doar spre locul sfânt.

Căci omul om doar va rămâne,
Vei fi de el tu părăsit,
Doar Domnul poate să te-ajute,
De om aici nu ești iubit.

De-ți este drum-un deal și-o vale,
Ridică mâna spre Isus,
Căci oamenii nu au putere,
O nepăsare ia pătruns.

Credința azi e povestită,
Dar fără fapte este ea,
Să nu te-ncrezi în om o clipă,
Dezamăgirea vei gusta.

De-ți este plânsul lung și-amarnic,
Din ape dulci să bei mereu,
Izvorul lor să fie cerul,
Stăpânul lui e Dumnezeu.

Și nu-asculta de șoapte care,
Te-mping în negura de vremi,
Nu te-alipi de om... căci omul,
E schimbător... ca scurte vremi.

De-ți este grea înaintarea,
Întinde mâna lui Isus,
Căci omul vre-o putere n-are,
De tine-n greu va sta ascuns.

Te poate ajuta doar cerul,
În tot ce-ntâmpini pe pământ,
Nu este om... e Domnul slavei,
El este sfânt, e sfânt, e sfânt.
Amin