Să-mi ungi cu har vreau buzele-mi uscate,
De vremuri seci ce-adesea le-ntâlnesc,
Aș vrea să-ti cânt iubite fără margini,
Cântând să-ți spun mereu cât te iubesc.

Să-mi fii potop de dragoste în suflet,
În ea să mă înec mult mi-aș dori,
Să ard în focul dragostei divine,
Să nu mă sting cad valuri vor veni.

Să-mi fii lumină-n miezul cel de noapte,
În ea când prăbușit sunt la pământ,
Să nu mă îngrozească teamă morții,
Să nu mă tem în ea de-al morții vânt.

Să-mi dai din bucuria mântuirii,
Când lacrimile pline-s de dureri,
Să pot ca să zâmbesc pân-n vor răsare,
Al veșniciei calde-albastre zări.

Să-mi spui prin raze sfinți... strălucitoare,
Ce Tu doar le răsari în zori de zi,
Că sunt al Tău... e tot ce vreau Isuse,
E tot ce îmi doresc a auzi.

Căci glasul Tău mi-alină suferința,
Ce parcă să mă lase nu ar vrea,
Răcnește cu-al ei timp de întristare,
Să nu mă odihnesc când lupta-i grea.

Să-mi fii izvor de ape în pustie,
Agale când prin ea eu mă târăsc,
Să pot înainta... și-a mea ființă,
Din Tine s-o adăp Stăpân ceresc.

Să nu se ofilească ca o floare,
Să fie pentru tine ea mereu,
Un far aprins în mijlocul de ape,
Să vadă toți din Tine că sunt eu.
Amin