Sunt ca un fulg ce-i de zăpadă,
În vise mă înalț în zbor,
Să mă topesc în brațul Celui,
Ce a sădit în mine-un dor.

Un dor de cer, un dor de slavă,
De viata fără de sfârșit,
Un dor de flori nevestejite,
De primăvară-n infinit.

Sunt ca și roua-n dimineață,
Ce nu privește-n urma sa,
În față soarele-i străluce,
Coboară raze a urca.

Și urc, și urc în alergare,
Căci nu aș vrea pe-acest pământ,
Să mă topesc într-o pieire,
Doresc în brațul Celui sfânt.

Sunt ca o rană doritoare,
De vindecarea din etern,
Mi-e drumul plin de văi și jale,
În urma lacrimi multe-aștern.

Chiar de sunt multe și amare,
Strălucitoare lacrimi sunt,
Văzute de pe tronul slavei,
Și șterse doar prin harul sfânt.

Sunt ca un fir de iarbă-n glie,
Ce-asteaptă ploaia-n răsărit,
Să mă hrănesc cu o iubire,
Ce nu își are asfințit.

Sunt eu... copilul cu un nume,
De Dumnezeu ce ia fost dat,
Iubesc... căci sunt de-o veșnicie,
Iubit, iubit neîncetat.
Amin