Pe stradă și în filme și-n muzică și-n cărți
Și-n văzul tuturora și-n locul cel ascuns
E-o suliță amară ce gândul a străpuns –
Necuviința – focul ce ne-mpresoară-n părți.

Că ne-am născut în vremea cea tulbure de-acum
N-a fost din vina noastră, ci-a fost îngăduit
De Cel ce ne iubește... și ce ne-a întărit
Neîntinați de lume ca să pășim pe drum.


Dar lumea mi se pare adesea un coșmar –
În jur e totul moarte în straie de păcat...
Și-ades Te-ntreb: ”Cum, Tată, să mă păstrez curat,
Când luptă după luptă îmi pare în zadar?”

Mi se-ndoiau genunchii... și gat-am fost să cad...
Și norii de cenușă tot cerul mi-au ascuns...
Și am urlat cu groază... iar Tu mi-ai dat răspuns –
O Mână ca un fulger m-a izbăvit de iad.


Păcatul este-n taină de poftă zămislit –
Un șarpe ce-nvenină, încolăcit la gât...
Și doar o picătură, un strop de iad – atât... ! –
Și viața din vecie pe loc s-a isprăvit.

Se-nlănțuie cadavre pe drumul cel încins –
Caverne pentru viermii ce intră și ce ies –
E moartea cea mai sumbră – al sfinților deces... -
Duhoarea-ntinăciunii văzduhul a cuprins.

”Da, iată, Domnul vine!” spun semnele pe rând...
Căci pe întreg Pămânul azi trâmbițele sună...
Și în adâncuri negre și-n înălțimi răsună –
”Acel străpuns odată Se-ntoarce în curând!”

Așa curând... și lumea e-n mreaja grea de somn
Al morții... - Chiar pe-aceia chemați și-aleși i-a prins!
Și-n marea de-ntuneric luminile s-au stins -
Treziți-vă... ! Apare pe nori al Vieții Domn... !


Tu încă ești în viață... Te chemi încă ”salvat”!
Tu încă ești pe Stânca pe care El te-a pus!
Din groapa cea adâncă, acum așa de sus!
Nu pierde veșnicia... ! Nu pierde ce ți-a dat... !

O, tu, copil al Celui din veșnicii Stăpân,
Răscumpărat prin jertfă, copil de Dumnezeu,
În lumea cea murdară, când greu-a fi mai greu,
Privirea-ți fie țintă la cele ce rămân... !

Căci lumea-ntreagă trece așa cum nici n-a fost...
Însă acei ce voia Lui Dumnezeu o fac,
Cum spune și Scriptura, vor rămânea în veac... ! -
Cuvântul ne dă viață... ! Cuvântul ne dă rost... !

De-am strâns în noi gunoaie, cu ele nimiciți
Vom fi în ziu-aceea... cu trosnet și cu foc!
Pentru Cuvântul veșnic avem în inimi loc?
Și ochii noștri-adesea spre ce sunt ațintiți?

Și-urechea ce aude? Și mâna ce lucrează?
Te cercetează astăzi... și dă-ți apoi răspuns... !
Descoperit e totul... ! Nimica nu-i ascuns... ! -
Copil iubit, deasupra un Tată te veghează...


Creștinilor din vale, e vremea privegherii,
Cu haina fără pată în lumea de păcate...
S-aveți atunci intrare în sfânta Lui Cetate... !
Căci mulți vor plânge-afară, în ghearele durerii...


Ce crudă despărțire... și veșnice regrete,
Când înțelegi – plăcerea deloc n-a meritat... !
Privești trecutul – carte, zdrobit și zbuciumat...
Și-ai vrea ca urâciunea s-o ștergi cu un burete...

Vei cere-atunci iertare... dar vei primi tăcere -
Tăcerea-i fără milă va apăsa etern –
Când glasul Lui se stinge, ți-e sufletul infern... ! -
Vândută-i veșnicia pe-o clipă de plăcere...

Azi încă se mai poate să-ți faci o cercetare -
De ai privit vreodată ceva ne-ngăduit,
Te du la Apa Vieții și dă-ți pe ochi grăbit,
Să-L vezi cu ei pe-Acela pe nori curând ce-apare... !


În secolul acesta, noroi din integrate
Atâtea haine albe de nuntă a pătat...
Popor de mărturie, păstrează-te curat... ! -
Nu știi și tu c-Acela ce vine nu-i departe... ?

Popor de mărturie, ți-e lupta necurmată...
Și norii grei se-adună, Lumina să n-o vezi.
Da-i cea din urmă luptă... ! Tu trebuie să crezi –
HRISTOS LUPTĂ CU TINE și LUPTA-I CÂȘTIGATĂ... ! ! !

Amin.