Noi să privim ’nainte... ! Să nu privim în urmă,
La vremile trecute prin zare ca un stol...
Căci într-o clipă visul acestei vieți se curmă
Și, astfel, vom rămâne c-un suflet trist și gol...

Nicicând și niciodată mai dor să nu ne fie
De viața risipită decât de cerul sfânt...
Să poată să rămână în mintea nostră vie
Imaginea Cetății, a Noului Pământ...
A cerului de slavă ce n-are trebuință
De Soare, căci Lumină e Mielul preamărit...
A corului de îngeri cântând o biruință
Eternă pentru-aceia ce lupt-au isprăvit...

Noi să privim ’nainte, la țărmul plin de pace,
Oricât de multe valuri în barcă s-ar izbi...
Chiar dacă azi oceanul de îndoieli nu tace
Și răcnetul lui straniu dorește-a ne surzi...
Chiar dacă apa-i rece și valul rău ne doare,
Când furios se-aruncă în barcă peste noi...
Acel ce stă la cârmă nu-i mai puternic oare... ? –
De ce ne este frică de-al apelor puhoi?

Noi să privim ’nainte... cum toamna se avântă
În stol atâtea păsări spre alte calde zări...
Li-s aripile frânte... și totuși, ele cântă,
C-un dor ce parcă arde, cele mai dragi cântări...
Și poate că mai scapă vreun strigăt de durere,
În drumul biruiței atât de greu și lung...
Da-n schimbul ăstor lacrimi, ce caldă mângâiere,
Când zborul se sfârșește... la țintă când ajung...

Noi să privim ’nainte, la ținta alergării... !
Și, orice vânt ar bate, să nu dăm înapoi...
Atuncea când privește în valea încercării,
Ca Domnul să-Și găsească plăcerea Lui în noi... !
Căci înainte-i Țara Iubirii pentru care
Ne-am da până și viața... și tot ce-avem mai drag... !


O, frate scump, mai crede... Mai luptă cu răbdare...
ISUS HRISTOS te-așteaptă pe-al cerurilor prag... !

Amin.