Sunt doar un simplu călător
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Picături de apă vie  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Alinacamelia in 25/05/2024
Sunt doar un simplu călător
Ce navighez spre veșnicie
Prin viață sunt un trecător
Mergând spre cer cu bucurie.

Iubesc a mea călătorie
Traseul meu pe-acest pământ
În suflet simt o voioșie
Știind că merg spre cerul sfânt.

Aș vrea să fiu ca Domnul meu
Milos și bun și iubitor
Să pot sluji pe Dumnezeu
Precum al meu Iubit Păstor.

Să pot iubi cum El iubește
Pe al meu semen să-l ajut
Să pot ierta cum El voiește
Chiar dacă sunt un trup de lut.

Aș vrea cândva să nu regret
Când viața mea va lua sfârșit
Că n-am slujit suficient,
Că nu am strâns, ci am risipit.

Încerc să fac doar fapte bune
Să fiu la fel precum Isus
Când voi ajunge să pot spune
C-am fost și eu un rob supus.

Amin!
13.03. 2022


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 274
Opțiuni