Vicleanul vrăjmaş
Mereu atacă ca un laş.
Ne atacă pe la spate,
Să fii pregătit frate!
La luptă, cu fruntea sus,
Căci cu noi este Isus.
La război, nu da-napoi,
Căci Isus este cu noi.
Să fii pregătit de luptă,
Mâna Lui nu este scurtă,
Stai la fir de legătură,
Rămâi curat, fără zgură.
Și-n rugăciune cere
Frate, prin Duhul, putere.
Să ne dea El armătură
Și pentru păcat doar ură.
Isus, atinge-ne pe gură,
Vrem dragostea Ta pură
Ce înmoaie inima dură,
Cu ea învingem orice ură.
Doamne, avem o dorinţă,
Cerem din nou biruinţă,
Vrem Duh de stăruinţă,
Întăreşte-ne în credinţă.