Un umil pumn de țărână
Autor: Gavril Florea  |  Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Gavril1992 in 26/05/2024
Un umil pumn de ţărână,
Frământat de a Lui mână,
Un punct negru sub soare
Ce de-abia parcă răsare.
Chiar de viaţa-i trecătoare,
În ochii Lui am valoare.

Eu am o valoare mare,
Fiindcă din a Lui suflare
Viaţă am primit în mine
Și nu rămân de ruşine.
Fiindcă Duhul Lui e-n mine,
Îmi spune că Isus vine.

Din ţărână-s toate aici,
Cele mari şi cele mici.
Toate vor rămâne jos,
De-i urât sau de-i frumos.
Dar eu ştiu că Isus
Mă răpeşte-n cer Sus.

Eu aici sunt doar străin,
Spre cer prin Isus vin.
La Tatăl ceresc divin
Sunt încredinţat deplin,
Căci Duhul Lui ne spune,
Trâmbiţa o să răsune.

La al trâmbiţei glas
Vom urca pas cu pas,
În văzduh l-om întâlni,
Trupuri noi vom dobândi
Și vom fi cu El mereu,
Cu Fiul lui Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 107
  • Export PDF: 1
Opțiuni