Care este religia adevărată
Autor: Gavril Florea  |  Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 1  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Gavril1992 in 26/05/2024
Care este religia adevărată?
Te-ai întrebat măcar o dată?
Întrebare ce mult frământă:
Care este calea cea sfântă?

Ce drum trebuie să urmăm?
Pe cine trebuie s-ascultăm?
De ce unii pun preţ pe tradiţie,
Iar alţii merg după a lor intuiţie?

O singură Biblia avem toţi,
Dar nu mai e citită de preoţi.
Unii văd calea bună spre cer,
Pe aceea descrisă de Luther.

Alţii merg cum îi învaţă Calvin
Și cred că sunt luminaţi divin,
Unii cred că dacă sunt reformaţi,
Sunt nişte creştini adevăraţi.

Dar sunt mii și mii de religii
Și sute de mii de teologii,
Milioane de teorii şi învăţături,
Dar oare câte vin din Scripturi?

Oare se mai citeşte Scriptura?
Se urmează din ea învăţătura?
Ne dăm învăţături din alea noi,
Nu privim cu mii de ani înapoi.

Omule, nu crede c-a fi protestant
Te face fiul Celui Preaînalt.
Nu crede cumva că vei fi mântuit
Prin religia pe care ai dobândit.

Ne luăm după învăţături omeneşti.
Ai uitat, omule, de fapt ce eşti.
Ai uitat că Cel fără de Început
Te-a creat dintr-o mână de lut.

Apoi pe pământ S-a întruchipat,
Jertfă pentru toată lume S-a dat.
El Însuşi un exemplu ne-a lăsat,
Singurul exemplu demn de urmat.

El Însuşi calea adevărată a trasat,
Nimic nu poate fi scos sau adăugat.
E singurul Nume ce dă mântuire,
Este singurul ce ne-a arătat iubire.

La El se găseşte adevărata fericire,
Biserica e Mireasa, iar El este Mire.
Mireasa a iubit-o până la moarte,
Pentru ea a biruit ispitele toate.

E singurul ce din păcat te scoate,
Să te salveze e singurul ce poate.
Și pe toţi El ne îndeamnă la fel,
Să ne iubim cum ne-a iubit El.

Deci singura ta cale de salvare
Este să ceri de la Isus iertare,
Să faci în viaţa ta acea schimbare,
Să te laşi în mână Lui cea mare.

Să Îl primeşti ca Domn şi Mântuitor
Pe Isus Hristos, al lumii întregi Creator,
Să nu mai trăieşti în păcat,
La tot ce-i lumesc trebuie renunţat.

Mărturiseşte-L pe Isus ca Împărat
Lumii întregi c-un cuget curat.
Să trăiască El de acum în tine,
Să nu mai mergi pe căi străine.

Să fii adâncit mereu în Scriptură,
Să cunoşti adevărata învăţătură.
Atunci nu vei putea a fi înşelat,
Căci din Biblie drumul bun ai aflat.

Deci din Biblie calea o învăţăm,
Și apoi în totul cu grijă o urmăm.
Mergem pe cale drept înainte,
Cum ne învaţă Sfântul Părinte.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 130
  • Export PDF: 1
Opțiuni