În Biblie avem pilda celor zece fecioare,
Aşteaptă Mirele să-i iasă în întâmpinare.
Pilda este pentru Mireasă şi Israel,
Mai ştim că Mirele este Emanuel.

Știm, candela semnifică Sfântul Cuvânt,
Uleiul e roada, sfinţenia prin Duhul Sfânt.
De două categorii sunt fecioarele:
Cele înţelepte şi nechibzuitele.

Cele înţelepte au candela plină,
În plus o rezervă mare în vasul din inimă.
La fecioarele nechibzuite gol era în vas,
La miezul nopţii vine Mirele la pas.

Se aude un glas ce răsună tare:
„Iată, vine Mirele, ieşiţi în întâmpinare!”
Cele înţelepte de oboseală adormite
Se trezesc repede, căci erau pregătite.

Nechibzuitele atunci bagă de seamă,
Le cuprinde o foarte mare teamă,
Nu-s pregătite să-l întâmpine pe Mire
Nici ca nuntaş, nici mireasă de Mire.

De disperare cer şi ele nişte untdelemn,
Înţeleptele le trimit la Cel mort pe lemn.
El este cel ce dă Duh Sfânt şi sfinţire.
Vai, este târziu, este îmbrăcat în Mire!

Merg să cumpere ulei fără de plată,
Dar este târziu, începe a Sa judecată.
Prea târziu vor să strângă ulei în vas,
Nu se mai pot pocăii în ultimul ceas.

E târziu atunci să faci o rugăciune.
Ce ai lucrat până atunci asta rămâne.
E mult prea târziu să faci fapte bune,
Nu mai poţi de Isus la oameni a spune.

Nu mai poţi atunci să trăieşti în sfinţire,
Dacă până atunci ai fost condus de fire.
Prin păcat Duhul Sfânt dacă L-ai stins,
Atunci El nu poate să fie reaprins.

Nu mai poate drumul să ţi-l lumineze,
Căci sufletul tău n-a vrut să vegheze.
Fiindcă cine n-are Duhul lui Hristos
Este lăsat afară în întuneric jos.

Cine cu Duhul Sfânt nu-i pecetluit
Să-L întâlnească pe Mire nu-i pregătit.
Cine nu ia seama la Sfântul Cuvânt
Nu este călăuzit de Duhul cel Sfânt.

Cuvântul, candela, fecioarele o aveau,
Dar nu toate prin Duhul îl împlineau.
Înţeleptele în lumina Duhului citeau,
Nechibzuitele după fire răstălmăceau.

Înţeleptele au luat seama şi au vegheat,
Nechibzuitele mereu au tot amânat.
Spuneau că Dumnezeu este mereu bun,
Credeau că se poate trăii oricum.

Când s-au trezit, era mult prea târziu,
Sufletul, vasul inimii, era gol şi pustiu.
Au lăsat pocăinţa pentru ultimul ceas,
Mirele uşa a închis şi-afară au rămas.

Iată, a venit ceasul de pe urmă,
Însuşi Mirele, Isus, alege a Lui turmă.
Mireasa stă pe tron, la dreapta Lui,
Ferice de cei chemaţi la nunta Mielului!

Ferice de toţi ce sunt răscumpăraţi,
De toţi cei ce la răpire sunt luaţi.
Ei trăiesc ca nişte creştini adevăraţi,
În marele necaz nu sunt lăsaţi.

Din turma mică a Lui Isus face parte
Mireasa, ce are un privilegiul aparte.
Ei sunt rodul suferinţei lui Isus,
Primii răpiţi în ceruri la Tatăl Sus.

Apoi urmează gloată din marele necaz,
Au avut mari lacrimi pe al lor obraz.
Gloata mare din orice limbă şi norod,
Dar şi ei sunt al suferinţei rod.

Mai sunt cei morţi în vechiul legământ,
Au fost ascultători până la mormânt.
Lor în adânc Isus Evanghelia le-a vestit,
Căci şi pentru ei Domnul Isus a murit.

Ferice de nuntaşi, ferice de Mireasă,
Ei vor sta la nunta cu Mirele la masă.
Dar vai atunci de capre sau neghină,
Ei nu şi-au spălat haina de a lor vină.

N-au haina albă pregătită de nuntă;
Mirele în focul de afară-i aruncă.
Neghina, capra și nechibzuita fecioară
Nu intră la nuntă; rămân veşnic afară.