Binecuvântarea, Ta, Doamne,
O văd zi de zi peste mine.
Bunătatea, Ta, Stăpâne,
Mă însoțește și-mi face bine.

De absolut tot ce-i necesar,
Nelipsit am din belșug de toate.
Stau în picioare prin al Tău har.
Tu, Doamne, mă scapi de moarte.

Sănătate îmi dai mai mereu,
Îmbrăcăminte, apă, casă și masă.
Chiar și atunci când mi-e greu,
Mă întărești, brațul Tău nu mă lasă.

În jurul meu văd oameni desculți.
Oameni ce dorm pe-afară.
Flămânzi din ei se culcă mulți.
Și mie îmi porți de grijă iar și iară.

Mulți stau în pat inconștienți,
Și poate nu se vor mai trezi.
Alții în căruciorare imobilizați.
Dar mi-e azi, mi-ai mai dat o zi.

Mi-ai dat încă o zi să pot face,
Cam tot ce vreau, îți mulțumesc.
Vreau să trăiesc iertat, în pace.
Prin trăire să-ți arăt că te iubesc

Mulți ar mai vrea să poată spune,
Din inimă un sincer "te iubesc",
Mulți ar face acum fapte bune,
Pentru ei este târziu, azi putrezesc.

Dar mie, Doamne, încă-mi dai har,
Să pot iubi, să te laud, să te caut.
Căci viața-i de la Tine un dar.
De nu mi-o dai, sunt un om pierdut.

Acum vreau să-ți mulțumesc mereu,
Pentru toate îți dau laudă Ție.
Nu vreau să mă plâng de-i greu,
În schimb, vreau în inimă bucurie.

Mulți ar merge la orice muncă,
Dar nu au unde să se ducă.
Pe mulți boala îi mănâncă.
Dar mie îmi dai putere de muncă.

Mai binecuvântat în toate mereu.
Chiar și-o familie mi-ai dat.
Îți mulțumesc azi, Dumnezeu,
Te laud că ești așa de minunat.

Azi aș vrea și voi să vă uitați,
În jur la toate câte le-ați primit,
Merită Domnul, laudă să-i dați?
Căci zi de zi bunătatea și-a înoit.

Să ne oprim din cârtit și-nvidiat,
Să nu privim spre cel ce are mult.
Să ne uităm, Domnului, ce i-am dat?
De ce nu-s eu cel ce umblă desculț?

Cu ce-s mai bun, ca cel flămând?
De ce nu-s eu, cel ce dorm afară?
Te-ai întrebat vreodată-n gând,
Cu ce ești mai bun ca cel din gară?

De ce pot umbla? sunt sănătos,
Când altu-i invalid din naștere,
Nu-i nici un merit, e harul Lui Hristos!
Prin El am totul, e sursa de putere.