Cum e starea, așa-i și omul
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la voință la smerenie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 27/05/2024
Cum e starea, așa-i omul,
Cum e omul, așa-i fața,
Cum e fața, așa-i fapta,
Trebuie s-o știi aceasta.
Și cum, fapta, așa viața
Îți va-nnobila credința.

De folos e cercetarea
Orișicărui lucru mic.
Fără de însemnătate,
Fără un rost, dragă frate,
Nu e pe pământ nimic,
Nici în universul cosmic.

Numai că, același lucru
Nu e pentru toți la fel.
Unii-și trag din el osânda,
Alții își primesc dobânda,
Alții, laude din el,
Iar pentru alți-i un model.

Nici nu știi ce cauză mică
Nimicește-un lucru mare.
Dar nimic din ce-i pe lume
Și lasă pe Terra urme
Nu apare la-ntâmplare:
Își are scopul fiecare.

Deseori un lucru mare
E zdrobit de-o cauză mică,
Pentru ea, cel rău și mârșav
Cu obraznicu-i nărav
Totdeauna s-aibă frică:
Domnul planurile-i strică.
Amin. (Miercuri, 9 iunie 2021)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 234
Opțiuni