Darul Dragostei

Pentru cel mai mare dar,
Darul Dragostei sublime
În veci nu sunt antonime!
În drumul Său nu-i hotar,
Ce-ar ştirbi, a Lui mărime.

El este de-aşa grandoare!
Universul nu-L cuprinde
În mărirea-I ce se-ntinde,
Şi prin Jertfa-I salvatoare
Omenirea-ntreagă prinde.

Ca un jar de foc arzând
Veşnic pe-acelaşi traseu
'N străluciri de curcubeu,
A purces nemurmurând
Din Veşnicul Dumnezeu.

S-a supus, în blestemare
Pe cel mai crâncen altar
Să şteargă-al morţii hotar,
Prin Dragostea salvatoare
Sus pe-al muntelui Calvar.

Şi-astfe, Şi-a desăvârşit
Planul sfânt din veşnicie
Prin gloria Sa-n măreţie,
Jertfa tainei ce-a-mplinit
Ca lumile, toate s-o ştie.

Şi la Ea, o să gândească
Cât a fost de răbdătoare
În planul sfânt de salvare,
Şi tot nu o să sfârşească
Studiu-n vasta-i cercetare.

Flavius Laurian Duverna
21 aprilie 2008