Iubitul sufletului meu...
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 02/06/2024
Iubitul sufletului meu
Te-aștept să vii în ceas de taină
Să nu întârzii... Fără Tine
Vin temeri și încep să cearnă
În inima și-așa slăbită
Mulțimi de-ngrijorări ce mint
Și ochii îmi devin izvoare
Iar tâmplele-nfloresc argint

Iubitul sufletului meu
Mi-e dor de Tine și mă doare
Că, uneori, din neveghere
Aduc pe Chipu-Ți întristare
Și parcă simt adânc în piept
O rană ce mă răscolește
Și nu își află alinare
Căci fără Tine crește... crește...
Iubitul sufletului meu

Te-aștept să vii... Am obosit
De-atâta alergat prin lumea
De amăgiri și neiubit
Și iar Te chem... Mi-e dor de Tine
Mi-e dor să stau la pieptul Tău
Să mă-nfășori în pacea Ta
Și dragostea-Ți de Dumnezeu!

Vulcan-02-06-2024
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 263
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni