Făr’ să privească-n urmă, se duc spre zări cocorii... -
Neobosit li-i zborul, aprins de-un singur dor...
Au luat cu ei și vara... și mă străpung fiorii –
Ce scurtă-i clipa asta... Cât sunt de trecător... !

Așa c-al lor mi-e zborul... spre-o Țară-ndepărtată...
Și aripile mele adesea obosesc -
Dar voi privi ’nainte... ! În zare se arată
Un loc cu străzi de aur, ce-n slavă strălucesc... !

Călătoresc spre Țara în care nu-i durere,
Nici lacrimi și nici moarte... nici boală, nici suspin...
Acolo cântă îngeri cântări de mângâiere...
Acolo e-al meu Tată... și pentru veci alin.

Acolo nu-i nici ură, nici gratii, nici spitale...
Și nici lângă sicrie nu plâng copii, părinți...
Pe străzile de aur ale Cetății Tale,
C-un imn de bucurie, aceia ce-au fost sfinți
Aleargă... și în brațe Îți sar precum odată
A stat cu Tin’ la masă iubitul ucenic...
Că-n brațele acelea durerea e uitată...
Și, din ocean de lacrimi, nu ne-amintim nimic.

Mi-e scârbă de-astă lume... Nimic nu mă mai leagă -
Nimic nu mă mai ține să zbor de-aicea jos...
Căci vreau să fiu cu Tine o veșnicie-ntreagă
Și-n veci Tu să mă mângâi cu Glasul Tău duios...

Să-Ți văd de-a pururi ochii – abisul de Lumină –
Cum n-am privit vreodată în ochii nimănui...
Privirea Ta senină suspinul mi-l alină,
Cum altul să-l aline în lumea asta nu-i.

Dar pân’ atunci răbda-voi un dor ce nu se stinge -
Mi-e sete de dreptate... Îmi arde-un foc în piept...
Și-o lacrimă fierbinte pe-obraz mi se prelinge... -
Când vii să plec cu Tine... ? Și până când s-aștept... ?

Amin.