A câta oară cerul meu a fost cum este plumbul... ?
Și-a câta oară-ndurerat-am spus: ”Nu vede Domnul!”?
Și-a câta oară am uitat că asta nu se poate –
Că ochiul Tău înflăcărat și plumbul îl străbate... ?

Că Tu adâncul îmi privești mai bine ca oricine...
Și orice lacrimă îmi vezi... și slăbiciune, frică...
Și cum se poate să mă lași? ... Și cum să uiți de mine,
Când Tu ești Tatăl meu iubit și eu sunt a Ta fiică... ?

Adu-mi aminte cine sunt prin mila Ta, Părinte...
Adu-mi aminte Cine ești... ce-i mai presus de toate... !
Să n-am nevoie nici de-un semn din cer sau de cuvinte –
Să știu că dragostea ce-mi porți să moară nu se poate... !

Amin.