Am obosit de tot ce sunt, de tot ce-am fost...
Am obosit de-această viață fără rost...
La Golgota pe coate mă sui fără de vlagă –
Zdrobit eu vin la Tine să-mi dai odihna dragă...

Ți-am auzit chemarea – Tu ne-ai chemat pe toți –
Trudiții,’mpovărații... Tu dai odihnă – Poți! –
Tu, Cel ce sfărâmi lanțul, povara cea amară
Și dai un jug ce-alină și-o sarcină ușoară...

Tu, Cel ce-ntinzi o mână spre-acela ce e jos,
Ștergi cotul și dai aripi spre cerul glorios...
Tu, Cel ce utopia preschimbi în realitate
Cu sfinți spălați în sânge și lacrime uitate...

Am obosit de lume și de trecutul meu –
M-a obosit păcatul apăsător și greu...
Dar astăzi vin la Tine să-mi fii Tu Salvator,
De viață, de odihnă, de aripi dătător...

Prin harul mântuirii spre infinitul sus
Pân’ la picioru-Ți candid și-așa străpuns... Isus,
Aș vrea să zbor... piciorul la pieptul meu să-Ți strâng –
De ce-ai făcut cu mine să-Ți mulțumesc, să plâng...

Să mă desprind de toate... Să fim atât – doar noi...
Și să urăsc și gândul întoarcerii ’napoi...
Să fii Tu al meu Tată, eu fiul Tău să fiu...
Și să găsesc iubirea din lume ce n-o știu...

Să fiu iubit de Tine și eu să Te iubesc...
Și visul bucuriei aievea să-l trăiesc...
Și, căutându-Ți ochii, să văd că m-ai iertat...
Și-n veci să fiu cu Tine, cu dorul alinat.


Să fim ca pe carpeta cea veche pe perete,
Despre durerea ștearsă cu-al Sângelui burete –
Încremeniți în vreme, Păstorul și un miel...
Și mielul stând cu capul pe inimă, pe El...


Mieluțule, și mie să-mi spui ce-ai auzit –
Se vede-așa de bine că ești preafericit...
Hai, vino tu și-ascultă... E Imnul cel mai sfânt,
Despre ISUS – Iubirea trimisă pe Pământ... !

Amin.