Când ocara este mare, înspre Jertfă tu privește... !
Și, când fără nicio milă ești de om disprețuit,
Tu de Sângele Salvării cu cutremur ți-amintește –
Fluviul care și azi strigă că ai preț, că ești iubit... !

O, câtă durere vorba omului în tine naște...
Însă cine... cine, frate, poate spune cine ești,
Dacă nu Acela care te-a creat și te cunoaște? –
Uită-te înspre Golgota... și-ai să vezi cât prețuiești... !

Simte, frate, mângâierea, bucuria, îndurarea
De-a primi o viață nouă... și-n Hristos identitate,
Când prin Prețul fără margini ți s-a hotărât valoarea... ! –
Noi suntem pe veșnicie în coroana-I nestemate... !

Cine crezi că dă în tine, nu dă-n tine, ci-n Hristos... !
Dar ce dulce crește slava din ocara cea amară...
El nu știe azi ce face... Tu, dar, rabdă... Fii milos!
Mulțumește că primit-ai Privilegiul să te doară... !

Tu la piept să strângi comoara adunată din venin,
Să nu-ți vină gândul tragic ca la schimb s-o dai vreodată... !
Că-n al sufletului urlet și în fiece suspin
Bucuria veșniciei e deplină, necurmată... !

De aceea, șterge-ți plânsul! Cei ce-nving țin capul sus!
Printre ziduri de troiene trece-un vifor cu fiorul,
Însă ai o Cărăruie... căci pe-aici trecu Isus,
Ca de ghețurile lumii tu să nu-ți zdrobești piciorul... !

Și, gândind la toate astea, o... nu simți așa ca mine?
Parcă e un pic mai dulce... parcă nu-i așa de greu...
Parcă zâmbetul s-ar țese... parcă e frumos și bine...
Când pe-aici trecuse primul Fiul Sfânt de Dumnezeu... !

Amin.