Când visurile se prefac în țăndări
Și mâinile ți le rănești în cioburi,
Când lacrimile năpădesc în rânduri
Și în gâtlejul tău sunt numai noduri...

Când Tatăl tău îndepărtat îți pare...
Și orb și surd și fără vreo simțire,
Tu nu uita atunci cât e de mare
Și că nu moare-a Tatălui iubire...

Și-un vis dacă-ți rămâne tu ai toate –
Să fii odat’ ’n-a mântuirii ceată,
De care să te smulgă nu se poate
A iadului oștire răsculată...

Tu șterge-ți azi obrazul și doar lasă
O lacrimă-cristal să strălucească,
Ce poartă-ntr-însa dorul de Acasă,
Cu ulița și poarta ta cerească...

Azi Tatăl e aproape... mai aproape...
Urechea Lui spre ruga ta-i ciulită...
Și ochilor de foc n-o să le scape
Nimic... nimic din viața ta iubită...

Amin.