Noi am venit pe rând în leagănu-omenirii –
Unii atunci... iar alții acum ne-am arătat...
D-avem același Tată... și brațele Iubirii
Pe toți din lutul lumii cu dor ne-au frământat... ! –

Din rece-ncremenire, aduși la viață nouă
De vântul Cinzecimii... și încălziți de foc,
Plutind peste adâncuri ca nuferii cu rouă
În care strălucește al Lunii tainic joc...

Noi am venit pe rând... Suntem mai vechi, mai noi...
Sunt ani mai mulți la mijloc... dar cum să stăm departe? –
Doar împreună suntem puternici în război
Și o lumină mare ce frânge-această noapte... !

Conflict de generații? Ce groaznică minciună!
Ce crudă instigare, ne-ndreptățită ură!
Când noi suntem puternici cu Domnul și-mpreună
Și unitatea-i arma cel rău ce-ncet ne-o fură... !

Când ne uităm cu ochii la frați nu ca la sfinți,
Căci ne-a orbit vrăjmașul și nu vedem splendoarea...
Părinții la copii... Copiii la părinți... –
Cum nu simțim minunea... ! Cum nu vedem valoarea... !

Când tinerii adesea privesc de-atât de sus
Spre-aceia cu desaga de vremi împovărată,
Precum la niște stele ce-n munte au apus –
”Acum e vremea noastră! A voastr-a fost odată... ”

Și fără să se-aplece să poată lua aminte
La bătătura mâinii ce sabia a strâns...
Genunchii cu-a lor scoarță... sudoarea de pe frunte...
Arsura de pe spate... și ochii storși de plâns...

Și fără să admire în marșul lor ostașii
Ce au luptat o viață și n-au dat înapoi... ! –
Puternici în Hristos, cu zale uriașe –
Eroi pentru credință – adevărați eroi... !

Ei știu... nu mersul vieții în fuga de acum...
Dar știu Vestea cea Bună ce-o strigă s-o trăiască... !
Ei știu să nu se-abată de pe al Jertfei Drum... !
Și știu pe-al lor ISUS din suflet să-L iubească... !

O, de-am iubi și noi, cei tineri, pe-al nost Domn...
De ne-am jertfi ca voi... De-am deveni cenușă... !
Și inimile nostre de le-am preface-n Tron...
Și Lui nu I-am mai pune zăvor pe nicio ușă... !

Voi, vă rugăm fierbinte, luați-ne aproape –
De voi avem nevoie mai mult decât oricând... ! –
Când turma-i risipită, ce oaie să mai scape
De ochii și de colții de prădător flămând... ?

Purtați de dor de frați, de cortul întâlnirii...
Și, mai presus de toate, de dor de Dumnezeu,
Venim cu dor de Glasul preadulce al Iubirii...
De-o Mână care face să nu mai fie greu...

Venim ca la odihnă într-un război continuu...
Venim ca la o oază într-un deșert amar...
Ca la Izvorul Vieții când ni se dă veninul,
Ca să găsim Putere de biruință iar... !

Cât ați luptat și voi... însă acum ce luptă... !
Însă acum ce zbucium... Ce tristă-mprejurare...
Când moartea devorează o omenire ruptă
Și parcă nu mai este speranță de scăpare...

Săgeți brăzdează cerul și-n aripi ni se-nfing...
Bătute sunt de vântul ce le presară sare.
Și e mereu mai noapte... și e mereu mai frig...
Dar câți pot înțelege cât ustură și doare?

Când vrei să urci... dar toate se-adună să te-oprească... !
Și din abis ce răcnet când vrei să fii mai sfânt... !
Când te sufocă dorul de Patria cerească... !
Și jos e-așa o lume și un așa Pământ... !


Conflict de generații? Ce groaznică minciună!
Ce crudă instigare, ne-ndreptățită ură!
Când noi suntem puternici cu Domnul și-mpreună
Și unitatea-i arma cel rău ce-ncet ne-o fură... !

De ce mai stăm departe? De ce-l lăsăm s-o facă? –
Îndată vom ajunge un Trup de sevă stors... !
Ce bucurii din ceruri pe lâng-o să ne treacă...
Și altă bucurie n-avem aicea jos... !

Amin.