Iubitul meu, tu, oare, unde ești
Pe lumea asta crudă și amară... ?
Și-n clipele de-acum ce te gândești... ?
Și inima din piept unde îți zboară... ?

Și ție îți e dor de Mielul blând,
De ochii Lui – a dragostei izvoare... ?
Și tu-L aștepți, privind spre cer plângând,
Tânjind să strângi la piept a Lui picioare... ?

Și tu Îl chemi să vină-n nopți târzii,
În rugăciuni de foc, de implorare –
”Te rog, Isus iubit, Te rog să vii!” –
Cu ochii pironiți să-L vezi c-apare... ?

Și tu te lupți acum să biruiești
Păcatul greu ce vine prin ispită,
Cununa veșniciei s-o primești... ?
Să fii și tu în gloata strălucită,
Cu haine albe, ramuri de finic,
Cântându-I Celui ce ți-a dat salvarea... ?

Când mă gândesc, nu știu ce să mai zic...
Mi-e și mai dor... Mai lungă-i așteptarea... !

Și tu visezi acum la ce va fi,
Un vis ce ți-e mai drag ca orice-n lume... ? –
Un vis cu sfinți, cu îngeri mii și mii... ?
Cât îmi doresc ca-n față să-mi poți spune...

Să-mi spui, iubitul meu, că simți la fel...
Că inima și ție îți e arsă...
Să-ți văd în ochi cât Îl iubești pe El –
Lumina ce-n privire se revarsă...

Tu nu ești azi aici... dar te aștept.
Și știu că o să vii-ntr-o zi aleasă...
Ne-om întâlni pe drumu-acesta drept –
Tu mire scump și eu a ta mireasă...

Ne-om lua de mână... și-om porni spre cer,
Pe urmele trasate dinainte.
Și vom străbate arșiță și ger,
Eu-n urma ta și tu mereu ’nainte...

Când unu-a fi mai slab, vom strânge mâna,
Vom trece stângăciile, iubind... !
Zburând prin timp, noi vom sfida țărâna –
Vom fi priviți mereu întinerind... !

Acum zâmbesc... gândindu-mă-n visare,
Precum odat’ la basmele cu prinți...
Oh, nu-i ușor să fii în așteptare,
Scăldându-ți chipu-n lacrime fierbinți...


Dar, Tată bun, Tu știi cum se frământă
O inimă ce-așteaptă și așteaptă...
Și știi așa de bine când e frântă,
Când urcă sau coboară câte-o treaptă...

Când crede mult... sau când se îndoiește...
Când valul deznădejdii o ascunde...
Căci ochiul Tău de-a pururi o privește
Și-urechea Ta de-a pururi o aude... !

O, Tată bun, ascult-a mea dorință,
Chiar de nu-i vremea să-l aduci la mine –
Pe-acest Pământ murdar de suferință,
Cu brațul Tău păstrează-l lângă Tine... !

Fă tot ce vrei, dar ține-l fără pată –
Un preot sfânt familiei ce vine,
Scriptura ce n-o lasă niciodată,
Iubind-o și la rău, precum la bine... !

O, nu-l lăsa puterea-i când slăbește,
Războiul să îl piardă pe vecie...
Adu-ți aminte-atunci că Te iubește
Și ține-i ținta înainte vie... !

Și, Tată bun, când lași a Ta cascadă
Să-l răcorească-n arșițele grele,
Te rog să lași și stropul meu să cadă,
Ca o pecete a iubirii mele...

Amin.