De-am ști, Isus iubit, ce ne așteaptă
Și ce cântăm ades despre mărire,
N-am îndrăzni nici chiar în gând sau șoaptă
Să scoatem vreun murmur de cârtire...

Și am umbla pe lume fără stare,
Tot lăcrimând de dragoste și dor
Dup-a Cetății dragi mărgăritare
Și după Tine, sfânt Conducător...

Și-a inimii ascunsă năzuință
Ți-ar fi chemarea, Doamne, înapoi...
Și focul Te-ar striga din stăruință
Să Te întorci din cerul Tău la noi...

Cu fiecare bici primit din lume
Și spin amar... și-mbrânced nemilos,
Ne-a străluci pe frunte al Tău Nume
Mereu mai minunat și mai frumos... !

Și vorba goală-n laudă-i preschimbată,
Oricâți ochi răi din noapte ne veghează...
Oricât ar face lumea judecată,
Părerea Ta e tot ce mai contează... !

Cu fiecare ură ce ne-mpunge
Și lepădare ca de un gunoi,
Simțim iubirea Ta cum ne străpunge,
Cum arde sfânt în Templul ce e-n noi... !

De-am ști, Isus iubit... de-am înțelege
Această suferinț-această rană...
Că ele au puterea să închege
Atâtea nestemate în coroană...

De-atâtea ori am practicat jertfirea –
Cu Tine am gustat din suferință...
Și tot cu Tine vom gusta mărirea,
Ce s-o visăm azi nu e cu putință... !


Eu am cârtit, Isus... și mi-e rușine –
La tronul milei Tale mă căiesc...
Că am uitat de slava care vine... !
Că am uitat, Isus, să-Ți mulțumesc...

Înaintaș al crucii, mai dă-mi harul
Ocării... și puterea s-o iubesc... !
Să pot să beau, ca Tine, tot paharul
Și slava care vine s-o trăiesc... !


Și-n rana caldă, șiroind de sânge,
Zvâcnind nebun în ființa mea firavă,
Crezând, să văd aievea cum se strânge
O greutate veșnică de slavă... !

Amin.