Ispita este tare... și ustură și arde...
Și pare că nimica n-ajunge să o-nfrunte.
Dar Dragostea Golgotei ce peste mine cade
E harul izbăvirii ce inima îmi umple...

Nu lupt - Nu sunt în stare... - ci fug... dar nu ca laș,
Chiar dacă mi-este teamă și ochii-ncep să plângă...
Eu fug în poala Tatei... un fraged copilaș,
Cu aprigă dorință la pieptu-I să mă strângă...

De mantia cea albă duios acoperit,
Din Brațul ce m-alină cunosc că mă iubește...
Mă simt în siguranță... de toate ocrotit...
Cu celălalt – C-un deget! – ispita o zdrobește... !

Rămân tăcut acolo – Nu vreau să mă desprind...
Căci despărțit de Dânsul, m-aș stinge de-al Lui dor...
A biruit tot ceea ce nu pot să înving! –
La mine-i imposibil... La Tata... e ușor...

Amin.