Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e flămând...
Și la noi de multă vreme untdelemnul curge peste.
Pâinea-i din belșug pe masă, Domnul stă la ea visând...
Astăzi n-are de mâncare... însă cui de El să-I pese... ?

Să nu mai cârtim o clipă, să privim la Cel de jos –
Când nimic Lui nu-I ajunge, totul e la noi destul.
Să-I ascundem orice lipsă cu ce-avem noi de prisos –
Haideți, fraților, să mergem! Într-o zi va fi sătul.

Dar atâți în lumea asta au un suflet ce se zbate
Într-o foame fără stâmpăr – foamea după Dumnezeu.
Nu-i o altă alinare... Nu sunt leacuri fermecate –
Noi când Îi gustăm dulceața, El ne satură mereu... !


Haideți, fraților, să mergem! Domnului Îi este sete...
Tot cu gândul la fântână, gura toată I Se-usucă...
Și indiferența noastră e oțet într-un burete –
Arde arșița amară... însă cine să se ducă... ?

Când la noi e apa bună și izvorul cristalin,
Să ne ducem cu salvarea la Acela chinuit,
Ca pe brațe să-I aducem o frântură de alin –
Haideți, fraților, să mergem! Că-n vecie-i răcorit.

Dar atâți în lumea asta însetați suspină încă...
Să strigăm de Apa Vieții limpede și preacurată,
De izvorul nemuririi din Hristos, eterna Stâncă,
Ce azi curge pentru oameni fără bani și fără plată... !


Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e străin...
De război gonit, de lipsă... și zdrobit de-al casei dor...
Cin’ urechea să-și aplece ca s-asculte-al Lui suspin... ?
Cine dintre spini să-I smulgă sau să-I dea vreun ajutor... ?

Noi să punem totdeauna tot ce-am face pe cântar,
Prin nimic să nu se simtă parcă mai înstrăinat... –
Chiar dacă în ochi de lume e un Călător fugar,
Haideți, fraților, să mergem! Căci e Fiu de Împărat.

Dar atâți în lumea asta sunt străini de-a Lui Iubire –
Singura adevărată, ce S-a coborât din cer...
Fraților, de ce-i tăcere și nu spunem de Jertfire
Și de pieptul peste care lacrimile cad și pier... ?


Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru este gol...
Poate e-n sărmanul care tremură la colț de stradă –
Haina Îi e zdrențuită... și la iarnă nu-i ușor...
Însă lumea-i prea grăbită să se-oprească și să-L vadă...

Cine poate să mai spună ”N-am cu ce să mă îmbrac!”,
Când să intre nu mai poate-n garderoba prea stufoasă,
Dar nu își aduce-aminte nicio clipă de sărac... ? –
Haideți, fraților, să mergem! Mâine-i haină de Mireasă.

Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e desculț...
Și când piatra Îl străpunge, parcă ar călca pe ace...
Greu la noi cu hotărâtul, când avem papuci prea mulți –
Haideți, fraților, să mergem! Mâine pe-aur o să calce.

Dar atâți în lumea asta sunt atât de goi de sens...
Să le punem o-ntrebare, poate s-or trezi vreodată... –
Sunteți doar bucăți de carne rătăcind prin Univers,
Căutând cu dor Răspunsul, dar negându-L totodată... ?


Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e orfan...
Cu fărâma amintirii lângă piept, adânc suspină...
Și, cătând să vadă cerul, Se oprește la tavan...
Căci I-s aripile frânte... și nu-i nimeni să-L susțină...

O, cum Domnul ne dorește... Cum în viața Lui ne cheamă... –
Dă-I tu brațele vânjoase, frate dragă... și-I fii tată... !
Dă-I tu gingășia scumpă, soră scumpă... și-I fii mamă... ! –
Haideți, fraților, să mergem! N-a mai fi orfan vreodată.

Dar atâți pe lumea asta n-au pe Dumnezeu ca Tată...
Ei nu pot să strige "Ava!"... Sunt orfani pe-acest Pământ –
Hai să le vestim Curajul și Puterea minunată
Și, prin chipul nostru, vie, bucuria-n Duhul Sfânt... !


Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e bolnav...
Sufletu-I cu greu oftează, rana inimii Îl doare...
Trupul Lui de multă vreme zace-n pat și e firav...
Și la patul Lui nu-i nimeni ca să-I dea o alinare...

La cântarea Lui șoptită niciun glas nu se unește...
La picioru-I ce nu poate niciun altul nu se-apleacă...
Azi disprețul când I-e partea, cin’ pe Domnul Îl iubește... ?
Haideți, fraților, să mergem! Azi, că mâine o să-I treacă.

Dar atâți în lumea asta sunt bolnavi și chiar pe moarte...
Să n-ascundem vindecarea! Lepra sufletului roade... !
O, păcatul să n-ajungă prea târziu și prea departe... ! –
Omule, chiar nu te doare când din suflet îți tot cade... ?


Haideți, fraților, să mergem! Domnul nostru e închis...
C-a-ndrăznit să strige lumii Vestea Bună de Salvare.
Onorat e să-Și dea viața pentru c-a avut un Vis –
O Familie cerească mai frumoasă și mai mare...

Să ne ducem și să-I spunem că nu-i singur în durere...
Că acasă totu-i bine și de slava din curând...
Printre gratii, mâna-ntinsă să Îi dea o mângâiere –
Haideți, fraților! Căci mâine e mai liber ca oricând.

Dar atâți în lumea asta sunt închiși de-atâta vreme...
Lanțurile înrobirii fără milă strâng și dor...
Și la Adevărul veșnic cine astăzi să îi cheme... ?
Libertate-adevărată vine doar din interior... !



Chiar și celui mai mic frate-n ochii noștri ne-nsemnat
De i-am face toate astea, Lui Hristos I le-am făcut... !
Domnul nostru-a spus odată și nimica nu-i uitat...
Și El știe-a da răsplată cum vreun altul n-a știut... !

Amin.