As vrea în rimă, starea noastră, s-o pun în fața tuturor
Dar sa nu credeți ca fac asta, din prisma unui procuror!
E timpul să deschidem ochii, si-al inimii ungher ascuns,
Să ne lăsăm în Mâna Celui ce are un cuvânt de spus.

Când lângă noi atâția pier, în deznădejdi înșelătoare
Noi, cei răscumpărați de Domnul, atunci plecăm la vânătoare!
Dar nu ca să-i aducem astăzi, la crucea Domnului Hristos,
Ci să-i băgăm tot mai adânc, în lutul aspru secetos!

Lovim în omul ce greșit-a, cuprins de-al poftei trai amar,
Și nu îl ridicăm cu mila, ci mai degrabă-i provocăm coșmar!
Îl acuzam că nu trăiește, după cuvântul meu și-al tău,
Și asa-l trântim de toți pereții, de-l aruncăm mai jos în hău!

Măsura noastră-i doar cântarul, reglat după al nostru plac,
Însă și-n noi păcate ascunse, și atâtea chestii se complac!
De-ai sta să-ți evaluezi credința, zilei de ieri și cea de azi,
Ai fi mirat până la lacrimi, că zi de zi, tu, tot decazi!

Bârfim de cum deschidem ochii, pe toți creștinii obosiți,
Dar nu-ntrebăm de au o pâine, ci doar ii facem ponositi.
Și spatele la toți întoarcem, când ei ne cer un ajutor,
Din start ii judecam într-una, din prisma de executor!

Depresia își face loc, în ale noastre minți ciudate,
Iar lacrima ni se prelinge, pe obrazele strident fardate,
Și nu-ntelegem că în suflet, e noapte adâncă și tăcută,
Că-n noi mândria și orgoliul, fac starea tot mai prefacută!

E timpul starea s-o de-plângem, e timpul Harului cel Mare
Să ne trezim cum se cuvine, să-necepem Sfânta transformare,
Că vine Domnul cu răpirea, pe nori, cu alaiul Lui ceresc,
Și ii va duce-n veșnicie, doar pe acei frați, ce se smeresc!