Nu-i gata lupta, frate! Nu-i gata lupta, sus!
Ridică-te din drumul cel presărat cu moarte,
În noaptea confruntării... căci zorii nu-s departe... ! –
Cât viață este-n tine, să nu te vezi răpus... !

Nu-i gata lupta, frate! Nu-i gata lupta, hai!
Ce stai să-ți plângi de milă? Tu cine vrei să lupte... ?
Când râuri curg de sânge din cărnurile rupte! ?
Când ai pornit războiul, ce, oare, te gândeai?

Că frontul e cu lauri? Că glonţu-i mângâiere?
Că sabia vrăjmașă durerea îți alină?
Că bolta-n orice vreme deasupra e senină?
Că poți să-ți tragi suflarea în clipe de tăcere?

Că moartea n-o să-ți fure de-alăturea de tine,
Lăsând în al tău suflet o urmă ca de fiară?
O, ce-ai gândit, iubite... ? Că lupta e ușoară... ?
Că-n lupta cu păcatul mereu îți va fi bine... ?

De când tot este lumea s-au tot luptat popoare,
Pe-acest Pământ de freamăt ce pacea nu-și găsește...
Dar parcă te ia groaza Satana când răcnește,
Simțind cum ura-n răcnet se face tot mai mare... !

S-a întețit războiul... și asta nu te mire –
O, cum să-ți lase cerul, când dânsul îl pierduse... ?
Cum, tu să ai splendoarea comorilor nespuse... ? –
Un har al veșniciei primit doar din iubire... !

Și ce iubire sfântă... minune ne-nțeleasă –
Ecoul veșniciei ce tot mai drag răsună... !
Îmi răscolește jarul... Mi-e dor de-a mea cunună... !
O, Tatăl meu din ceruri... Mi-e dor s-ajung Acasă... !

O, frate de durere... Știu că ți-e dor și ție... –
Noi suntem mădulare în Trup bine-nchegate...
Și inima – aceeași... ! – doar pentru ceruri bate... !
Auzi și tu cum bate? Ea bate că e vie... !

Și-atâta timp cât bate, avem de dus o luptă...
Au fost care-au pierdut-o... și asta încă doare –
Se va opri vreodată a rănii sângerare... ?
Când lângă noi, cu poftă, din ei moartea se-nfruptă... ! ?

EMANUEL! e strigăt războiul când se-ncinge –
E Dumnezeu cu tine, cu noi – biruitorii... !
Ți-am spus că nu-s departe – Privește, frate, zorii... !
E Dumnezeu cu tine... și EL MEREU ÎNVINGE... ! ! !

Amin.