Nu mă lăsa, Isuse, să pierd pe totdeauna
Pe porțile Cetății intrarea spre Acasă...
Să uit, zdrobit de lupte, că mi-ai gătit cununa –
Cununa suferinței slăvită și aleasă...
Nu mă lăsa, Isuse, orbit de-această lume,
Surzit de huruitu-i ce crește-asurzitor...
Căci vreau să-Ți aud Glasul chemându-mă pe nume
Și să Te văd în față, preabunule Păstor...
Nu mă lăsa, Isuse, să plec de lângă Tine,
De glasuri prefăcute și dulci ademenit...
Niciunde-n altă parte nu este-așa de bine...
Niciunde-n altă parte nu sunt așa iubit...
Nu mă lăsa... ! – E strigăt al rugăciunii mele,
Din mreaja slăbiciunii – Nu-ntoarce fața Ta...
Privesc cum îmi e starea... iar zilele sunt rele –
Fă tot ce vrei cu mine... dar Tu nu mă lăsa... !
Amin.