Să ținem minte bine – Nu suntem praf de stele,
Nisip fără valoare pe maluri de Pământ...
Că-n noi trăiește-Acela ce-i mai presus de ele –
Acel ce naște totul – și Univers cu stele –
Acel al cărui Nume e CUVÂNT... !

Să nu trăim de parcă e totul întâmplare,
De parcă în afară de lume nu-i nimic...
Când gândul veșniciei în inimi ne răsare...
Și când în noi încape un TOT așa de mare –
Așa precum Lumina-n pumnul mic... !

Nu suntem praf de stele purtate de noroc
Răsfrânt acum în viață... sau de nenorocire...
Că-n noi Lumina arde și-avem pe cer un loc... !
Și ne-a privi o lume l-al vremilor soroc,
Când L-a vedea pe El, fără orbire... !

De ce ne plângem mila de noaptea-n lume crește,
Când cea mai mare Forță nu-n lume e, ci-n noi... ?
Acuma când Lumina mai tare strălucește
Și când biruitorul e-acela ce iubește,
Iubind, să-nvingem noaptea de noroi... !


Priviți-le, popoare... ! – Sunt stele de Lumină
Ce clipa de ruină cu drag înveselesc...
Înșiruite toate pe bolta cea divină,
Alăturea de îngeri, la Creator se-nchină –
Lumină din Lumină, la Tatăl lor ceresc... !

Amin.