Lasă-mă să depun cu sfială
Un mic sărut pe haina Ta cea albă,
Ușor să strâng în degete-a ei poală,
În brațe-ncet să Te cuprind, nu-n grabă.
Lasă-mă ca Maria Magdalena
Să Îți spăl picioarele trudite;
Cu lacrimi să le ung și-apoi cu smirnă,
Cu mângâieri dulci și înmiite.
Lasă-mă să meditez o clipă
La crucea de pe dealul Golgota,
Sub a umilinței sfântă aripă
Îngenuncheat să stau 'naintea Ta.
Lasă-mă să-nțeleg căci Tu, Tată,
Ești chiar și infinitul necuprins,
Ziua de mâine și clipa prezentă.
Lasă-mă-n mâna Ta să mă știu cuprins.
24 aprilie 2008
"In brate-ncet sa Te cuprind, nu-n graba." - mi se pare prea direct si deschis gestul, adica sa doresti sa ii atingi haina, sa-i speli picioarele, o.k. dar "imbratisarea" are diferite conotatii.
Cred ca nu intelegi poezia. Cum L-ai putea imbratisa pe Domnul? Ce alte intelesuri poate avea aceasta imbratisare?
Draga Cristina, fii sigura ca am inteles poezia, altfel nu m-as fi grabit sa o comentez. Am zis ca imbratisarea are diferite conotatii, mai ales in contextul "sa te cuprind incet, nu in graba". Eventual trebuia sa explici.
Bine, a fost un comentariu constructiv, pana la urma asa am simtit eu aceasta poezie.