Acolo sus
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Aripi spre cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alinacamelia in 10/06/2024
Mai sus de cer, mai sus de stele,
Mai sus de galaxii și constelații
Se află casa visurilor mele
Împărăția Sfântă a Eternității.

Acolo sus în Templul Sfânt
Departe de această lume
De toată zarva de pe pământ
Se află o Cetate anume.

Acolo-n Paradisul Veșnic
Unde nu-s lacrimi nici durere
În locul minunat și tainic
Găsești doar mângâiere.

Acolo și-a făcut Iubirea casă
A pregătit un loc și pentru noi
Pentru iubita Sa mireasă
Unde-o va duce-n ziua de apoi.

Aștept ziua aceea minunată
Când vom fi ridicați cu toții sus
Ne-om așeza la masă cu Iubitul Tată
Cu ai noștri frați, la dreapta lui Isus.

Amin!
26.08. 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 255
Opțiuni