Ce ți-am dat eu Doamne Sfinte,
În schimbul binecuvântărilor primite?
Ce Ți-am dăruit când de foame Tu mureai
Și când Tu rănile-mi legai?

Eu Ți-am dat dispreț și ură
Tu a cerului cunună,
Eu Ți-am dăruit cuvinte grele
Iar Tu zilnic mângâiere!

Eu Ți-am dat a spinilor cunună
Și Tu mi-ai dat o floare,
Eu un bici pe spate, ce lăsata urmă
Iar Tu mi-ai dat a Ta iertare!

Eu Ți-am dat un spate-ntors
Tu al Tău piept de care să mă sprijin,
Eu am refuzat ca din nori să fiu scos
Dar Tu în continuare mi-ai dat duios alin.

Câte mi-ai dat și câte am păstrat,
Din bunătățile pe care mi le-ai dat?
Nu știu Doamne, dar eu ți-am demonstrat
Că nu sunt demn, să fiu copil de Împărat!

Atunci eram așa, acum, sunt un copil salvat,
Un rod al Tău, prin sângele-Ți vărsat
Privesc cu bucurie la numele pe care mi l-ai dat
Și-Ți mulțumesc, căci Tu m-ai vindecat!

Din ziua pocăinței noastre și până la final,
Trebuie pe calea strâmtă să ne silim să mergem,
Să folosim mereu uneltele ce ni s-au dat în dar
Și-n cer multe comori sfinte să ne strângem!