După Tsunami

Trecut-au clipele de groază
Ce-n Orientul binecuvântat,
Cu paradisica zonă, o oază,
Mulţimi de vieţi, au secerat.

Când tihna era mai deplină,
Iar dorinţele multe împlinite
Se scurgeau lent în surdină,
Atunci, din valurile liniştite,

Şi-a ridicat Tsunami coama
Şi-n vuiet crâncen s-a-nalţat,
Şi frica i-a cuprins, şi teama,
Pe-oricare om de-a fi salvat.

Fugind de-a valului mărime
Mulţi prin copaci se căţărau,
Mânaţi de temerea-n micime
Să îşi scape viaţa, încercau.

În groaza cea mare-au aflat
Că-n faţa valurilor prin furie,
Ţâşneau izvoare, neîncetat,
Crăpând pământul, în urgie.

Pieirea atâtor mii de oameni
Poate că-i partea din eclipsa,
Ce poţi astfel, să-l asameni
Cum e descris-n Apocalipsa.

Şi moartea fără momentană
Avertizare, strict i-a surprins,
Ţinând furia grozavă în taină
Până ce valul crunt i-a prins.

Şi-au dispărut duse în adânc
Vechi insule, din largul zării,
Ca nişte pietre când se-arunc
Şi cad în jos, pe fundul mării.

Pământul şi-a mutat hotarul
Şi faţă de-axa-i de înclinare,
A balansat, trezind cântarul
De mii de ani, în nemişcare!

Ce poate fi-acum pentru noi,
Tsunami, prin cumplitul val,
Decât că ziua, cea de-apoi
E-aproape de-al ei carnaval?

Înalţă-ne, Doamne, privirea
Să fim cu capul drept în sus,
Să aşteptăm cu dor venirea
Cea scumpă-a Regelui Isus!

Şi-nvaţă-ne ca să pricepem
Că-n semnele grandorii Tale,
Sunt apeluri, ca să începem
O viaţă nouă, pe-o alta cale!

Să fim cu gândul toţi curaţi!
Şi chiar orice s-ar întâmpla,
Pe braţul Tău să fim purtaţi
Oriunde-am fi şi ne-am afla!

Flavius Laurian Duverna
10 ianuarie 2005, Stia-Italy