Să fim dintre aceia ce-s încă în picioare
În vânturile lumii pe-atâția azi ce-i culcă...
Din cei prin care curge o sevă hrănitoare
În arșițele lumii ce seva o usucă...

Să fim un zâmbet sincer ce nu se poate stinge
În a durerii lume și negrăit de tristă...
Să fim dintre aceia ce știu doar a învinge
Când pare că speranță în luptă nu există...

Să fim adevărații, dar neștiuții sfinți,
Ce lumea nu-i cunoaște... căci n-are cum să-i vadă...
Și dor și mijlocire și lacrime fierbinți
În împietrirea lumii întruna tot mai oarbă...

Noi să iubim Cuvântul! Noi să iubim curatul!
Noi să-i pătrundem taina... și să-l cunoaștem dulce...
Și cu întreaga ființă să căutăm înaltul
În lumea fără frâie ce tot mai jos se duce...

Să fim Lumina lumii ce pân’ la cer să-nalță
În mreaja de-ntuneric ajunsă azi departe...
Să fim o primăvară, parfum suav de viață
În iarna ce îngheață și-nchide tot în moarte...

Să fim în astă lume de suflet labirint
Ferestre către Soare, ferestre către cer...
Când azi atâți pe Domnul Îl caută bâjbâind,
Să le deschidem drumul ce duce pân’ la El...

Comoara din Golgota să fie-a tuturora,
Ce foamea o stârpește ca l-a-nmulțirii pâine...
Pe bolțile polare în noapte aurora,
Minunea, promisiunea unui preadulce mâine...

Să îndrăznim să fim... când prea puțin mai este
Din clipa hotărârii eternului destin...
Când trâmbița răsună de zor și dă de veste
Preadulce alinare sau preaamar suspin...

Amin.