Spre lumile Luminii aripile-am întins,
îndrăgostit de-al Slavei nemărginit Cuprins.

M-am ridicat pe scara 'nălțimilor de har,
spre Taina fără moarte și fără de hotar.

Pe ce tărâm de soare și rai am poposit
de mi-a rămas tot lutul la pragul lui slăvit?

Ce Taină mă atrage de nu pot s-o-nțeleg
dar 'nalță și sfințește adâncul meu întreg...

Ce soare mă-nfășoară de nu pot să-l privesc
dar și cântări și lacrimi la fel mă copleșesc.

Ce-s valurile care mă țin și mă atrag
cu teamă și iubire, cu tremur și cu drag?

M-am avântat... și-n Marea Luminii m-am cuprins
iar când a ei seninuri deasupra-mi s-au întins

Simțit-am fericirea fiorului nespus
că sunt pe veci un picur din Marea Ta, Isus.