Cât Te-am iubit la început... –
Ce dulce, tristă nostalgie...
Când dragostea ce m-a umplut
Azi cine poate s-o învie... ?

Un suflet stors, aproape gol,
Zăcând bolnav de-atâta vreme...
Cine cu glas mângâietor
La dragostea dintâi să-l cheme... ?

Sunt un ostaș rănit pe front,
C-o rană usturândă, vie...
Dar cu cerescul orizont
În inimă pentru vecie... !

Când vine gândul să mă las,
Prin mila Ta, nu sunt în stare...
Căci simt că mult n-a mai rămas
Și gândul ăsta-i alinare...

Privesc în liniște la mine
Și la ai mei înaintași...
Și-adesea mi-e așa rușine
Când mă gândesc cât sunt de laș...

O, ei ce NU au spus la tot...
Și cu ce sfântă bucurie...
Și eu la lucruri mici nu pot,
De parcă n-am o veșnicie...

Ca un copil neștiutor,
Strângând în brațe ursulețul,
Nu le-aș lăsa așa ușor...
Și nu-nțeleg care li-i prețul...

O, și ce viață au trăit
Cei de pe Cale dinainte... –
Ei pân’ la urmă s-au jertfit,
Cum nu găsești ușor cuvinte...

Dar viața mea adesea-i goală –
Un muc ce fumegă, băț frânt...
Și tac adesea din sfială,
Fără curaj din Duhul Sfânt... !

O, și ce dragoste-au avut,
Mereu făcându-se mai mare... –
Nimic prea tare n-a durut...
Nimic nu i-a rănit prea tare... !

Eu plin de răni îmi port povara,
Ca pe-un blestem usturător...
Dac-aș simți în ea comoara...
Dar toate ard... Toate mă dor... !

O, și ce flacără, ce clocot... !
De veșnicii ce aprig dor... !
Când Duhul Sfânt cădea în ropot,
Udând tot grâul pe ogor...

Cădea pe scumpa Ta Grădină,
Scăldând duios și floarea mea...
Azi inima-mi cu greu suspină,
Tânjind la tot ce-a fost cândva...

Tânjesc din nou să fiu fierbinte,
De-a Ta Putere sfântă plin... !
Să clocotesc ca mai ’nainte
De dorul cerului sublim...

O, de-aș fi rece... ! Dar nu sunt...
Nu te urăsc... Dar Te iubesc... ?
N-am biruit... Nu-s nici înfrânt... !
Și sufletul mi-l chinuiesc...

Cerșesc la Tine și la lume –
Eu, care-am fost cândva bogat... !
Cum am uitat că am un nume...
Că Tu ești, Tată, împărat... !

Te rog, dă-mi aurul credinței!
Și ochilor dă-mi doctorie!
Și haina alb-a pocăinței,
Să-Ți fiu Mireasă-n veșnicie... !

Să pot să știu cât am de mult...
Să pot să Te privesc cum ești...
Și vântul lumii să-l înfrunt
Cu dragostea ce mă-ncălzești... !

Să fii Stăpân la mine-acasă,
Al fiecărui colțișor...
Să fim noi doi, cinând la masă...
Să uit de toate câte dor... !

În a fi stins cu Dumnezeu
Nu-i frumusețe, nici dreptate... !
Și-aș vrea din tot sufletul meu
Să fug de mediocritate... !

Amin.