Se-aud pașii Lui Hristos
Pe cărări de cer venind
Pe acela credincios
Să îl ia la Sine,
De la Marele Necaz
Ce l-a biruit, iubind...
Și să-i șteargă de pe-obraz
Fluviul de suspine...
Se-aud pașii Lui Hristos –
Valuri peste-al nopții mal –
Mersu-I e așa duios
Când străbate stele...
Se arată ca-ntr-un vis –
Mare-n bolta de opal,
Alinând cu un surâs
Dorurile mele...
Se-aud pașii Lui Hristos –
Tunet trist în bezna grea –
Parcă n-ar mai fi milos,
Zguduind Pământul...
Vine sigur! Cum L-aștepți
Ca răsplată să le dea
Celor răi sau, prin har, drepți,
Împlinind Cuvântul... ?
Se-aud pașii Lui Hristos –
Nu-L auzi cum vine... ?
Fii viteaz și curajos
Și sfințește-ți viața... !
Poate-apre chiar acum,
Frate, pentru tine...
El preface noaptea-n scrum –
El e Dimineața... !
Amin.