Altar mi-e inima aprinsă,
Căci eu privesc spre Dumnezeu,
Alerg spre El iubind cărarea,
Iubind și-atunci când mi-este greu.

Comoară-mi este alergarea,
Chiar dacă spinii m-au străpuns,
Valoarea suferinței mele,
E prețuită de Isus.

Pe buze-mi stă acea cântare,
Prin care zbor cu aripi vii,
Pe culmi de stânci apăsătoare,
Tăcut te-aștept... doresc să vii.

Un dor aprins se-așează-n mine,
Ce nu mă lasă să opresc,
Mi-aduce zori... mi-aduce seară,
Prin ele eu doar mă grăbesc.

Prin văi găsesc o alinare,
Doar tac căci vreau sa mă alini,
Să simt fiorii veșniciei,
Care sunt vii și cristalini.

Nu pot să stau în deznădejde,
Credința noi puteri mi-a dat,
Și azi doar văd... în față cerul,
De după nori... senin... curat.
Amin