Ne stingem Doamne căci lăsat,
E-un timp ce-aduce seară,
Cu teamă ne cuprinde-ndat,
Căința e mai rară.
Credința e din amintiri,
Ce-s spuse la amvoane,
Ca fost trăită de martiri,
Și-n vremi cu ploi de toamne.
E harul azi înlocuit,
Cu seri de sărbătoare,
În care cei ce-s talentați,
Alung-a Ta valoare.
Stau nume mari la rand sa dea,
A lor învățătură,
Dar fără vindecare-i ea,
Aduce multă zgură.
Cel mic e astăzi prigonit,
Dar el o moștenire,
Din mâna Ta o va primi,
Căci Doamne ești iubire.
Cel slab e astăzi cel uitat,
Lăsat să cadă-n vale,
Orfanul este lepădat,
E singur el pe cale.
Mai multi flămânzi privesc spre guri,
Ce sunt doar îmbuibate,
Cu lăcomia ce-i un drum,
Spre noaptea cea din moarte.
Străjerii Doamne-au obosit,
Și azi deșertăciunea,
Un loc de cinste-a ocupat,
Nu mai ești Tu... e lumea.
Sunt cete ce s-au îngrădit,
Aici... în alergare,
Dar nu-nțeleg ca drumul lor,
E doar înspre pierzare.
Se-aleargă după culmi de stânci,
Căci Doamne o mandrie,
Conduce azi al Tău popor,
Spre moarte prin pustie.
E ochiul rău astazi vestit,
Prin Duhul sfânt de Tine,
Dar Doamne-aminte nu se ia,
Căci azi conduce-un, , sine".
Se-aduce judecată grea,
Acelui fără vină,
Și Ție cum îți aduceau,
În tainica grădină.
O Doamne sfinte Creator,
Ce le-ai creat pe toate,
Doar Tu mai poți poporul Tău,
De rău azi a-l desparte.
Tu poți să-l pun pe urma Ta,
Și să-l trezești îndată,
Căci ațipirea l-a condus,
Spre veșnicia moartă.
Ridică-te de pe-al Tău tron,
Și adu izbăvire,
Să înțeleag-al Tău popor,
Ca Tu ești nemurire.
Da la o parte ceață grea,
Și vino cu lumină,
Să vadă Doamne calea ce-i,
Spre Țara cea divină.
Amin